“Peste Moldova, dincolo de dealul Bolândarilor, cerul se mişcă şi se aplecă rotindu–se împotriva pământului; ş–un muget peste fire şi nemaiauzit umplu văile venind dintr–acolo; şi toată lumea care se afla faţă, întorcând ochi holbaţi, a văzut balaurul venind în vârtej sucit, cu mare iuţeală.
L–am văzut şi eu şi m–am cutremurat. Venea drept spre noi. Cu coada subţire ca un sul negru pipăia pământul, şi trupul i se înălţa în văzduh, iar gura i se deschidea ca o leică în nouri. Şi mugind, venea cumpănindu–şi coada; iar în răsuflările lui sorbea şi juca în slavă clăi de fân, acoperişuri de case şi copaci desrădăcinaţi. Şi de sub mugetul lui lepăda o revărsare de grindină şi ape, parcă ar fi luat pe sus albia Moldovei ş–ar fi prăvălit–o asupra noastră.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu